Ungheni – exemplu de bună practică în managementul deșeurilor, prezentat la nivel internațional
În perioada 18–19 august 2026, reprezentanții Primăriei municipiului Ungheni au participat la Forumul Internațional „Compostare pentru Dezvoltare Durabilă și Economie Circulară”, desfășurat în orașul Tskaltubo, Georgia.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților publice, specialiști și parteneri din Republica Moldova, România, Turcia și Georgia, fiind organizat în cadrul proiectului „Soluții inteligente și inovatoare pentru zonele rurale verzi și curate din Bazinul Mării Negre – Smart4Rural” (BSB00464), finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg NEXT Bazinul Mării Negre.
Primăria municipiului Ungheni este partener al proiectului Smart4Rural și contribuie activ la transferul de experiență, consolidarea capacităților locale și dezvoltarea unor soluții durabile pentru gestionarea deșeurilor biodegradabile.
În deschiderea Forumului, viceprimarul municipiului Ungheni, Eduard Balan a evidențiat importanța cooperării internaționale pentru dezvoltarea comunităților verzi, curate și reziliente.
În cadrul Forumului, reprezentanții Primăriei au susținut prezentări privind:
- cadrul legislativ național în domeniul managementului deșeurilor;
- experiența municipiului Ungheni în colectarea selectivă și compostarea deșeurilor biodegradabile;
- rezultatele și soluțiile implementate la nivel local, recunoscute la nivel național drept exemplu de bună practică.
Un rol important al municipiului Ungheni în cadrul proiectului Smart4Rural a fost ghidarea celor patru localități rurale beneficiare – Mănoilești, Costuleni, Valea Mare și Zagarancea în dezvoltarea și implementarea procesului de compostare.
La rândul lor, reprezentanții localităților Costuleni și Mănoilești și-au prezentat în cadrul Forumului experiența, rezultatele și perspectivele privind colectarea selectivă, valorificarea deșeurilor biodegradabile și implicarea cetățenilor. Programul celor două zile a combinat dialogul strategic cu demonstrațiile practice și schimbul direct de experiență.
În timpul vizitei de studiu, participanții au urmărit întregul proces tehnologic – de la colectarea și mărunțirea deșeurilor verzi până la formarea și întoarcerea brazdelor, testarea calității și obținerea compostului finit.
Participarea la acest eveniment confirmă faptul că experiența acumulată la Ungheni poate inspira și sprijini și alte comunități. Prin cooperare locală și internațională, soluțiile testate devin modele care pot fi adaptate și multiplicate.